În șapte ani de experiență și în urma dialogului direct cu câteva sute de antreprenori, am avut ocazia să observ și să aflu, chiar de la ei, cum percep promovarea online și, mai ales, partea de reclame plătite. Iar ceea ce am văzut se împarte, aproape fără excepție, în două categorii de convingeri complet opuse, despre care vreau să îți povestesc, pentru că în fiecare există câte un sâmbure de adevăr și câte unul de neadevăr în același timp.

Este formată din profesioniști și experți care au convingerea absolută că reclamele sunt ceva extrem de complicat, greu de făcut, că ai nevoie de resurse considerabile, că îți ia enorm de mult timp și că nu le poate face oricine. Parcă ar trebui să ai în spate o facultate, un master și, dacă se poate, un doctorat ca să rulezi o campanie pe Facebook fără să greșești.
La polul opus, este formată din cei care consideră că reclamele sunt extrem de simple, că nu ai nevoie de mare lucru, că promovezi o postare și clienții vin de la sine. Ei nu înțeleg de ce ar trebui să aștepte câteva zile pentru ca o campanie să se optimizeze, de ce e nevoie de o structură clară, de mai multe mesaje testate în paralel sau de o analiză și interpretare atentă a rezultatelor. Pentru ei, totul ar trebui să se întâmple imediat și fără prea mult efort.
Perspectiva mea, construită în toți acești ani, este că ambele categorii au dreptate parțial și greșesc parțial în același timp.
Reclamele plătite pe Facebook și Instagram sunt mai puțin complicate decât par dacă știi ce trebuie să faci și cum să le faci. Dar pentru asta trebuie să cunoști cu adevărat acest instrument, să îl descoperi și să îl testezi cu răbdare, fără să îl judeci înainte să fi apăsat vreodată butonul de publicare al unei campanii.
Dacă trăiești cu o convingere formată din auzite, fără să fi încercat niciodată să rulezi o campanie, gândurile acelea te vor însoți mult timp și te vor ține exact în același loc.
Știu că în spatele deciziei de a face sau nu reclame stau și considerentele legate de buget, dar și câteva frici legitime, pe care mulți ezită să le numească: teama de expunere, frica de a greși, de a nu face corect, de a pierde bani fără să vadă rezultate. Sunt frici pe care le înțeleg, tocmai pentru că le-am auzit direct de la cei care le trăiau.
După șapte ani de experiență, am ajuns în punctul în care setez o campanie simplă în maxim zece minute, atunci când am deja textele și materialele vizuale pregătite.
Dar când e vorba de o structură mai complexă de campanii, cu mai multe reclame, mai multe direcții testate și obiective diferite, și mie îmi poate lua o oră, două sau chiar trei, în funcție de amploarea proiectului. Îți spun asta pentru că vreau să îți ofer o imagine realistă, în care timpul alocat reflectă complexitatea a ceea ce construiești și nu o incapacitate sau o lipsă de experiență.
Ca gând de final, nu există un adevăr absolut despre reclame și nu cred că ar trebui să cauți unul. Reclamele sunt exact ce alegi tu să faci din ele: un instrument de creștere pe care îl înveți și îl folosești strategic sau o sursă de anxietate pe care o ții la distanță fără să îi dai vreo șansă. Alegerea, ca orice altă alegere importantă în business, îți aparține complet.
Felul în care ne raportăm la reclame spune adesea mai multe despre relația noastră cu necunoscutul și cu riscul asumat decât despre instrumentul în sine, iar limita dintre instrument de creștere și sursă de anxietate stă în deschiderea cu care decidem să ne raportăm la el.
În care dintre cele două categorii te încadrai înainte să citești acest articol sau aveai o cu totul altă perspectivă? Spune-mi cum vezi tu reclamele plătite pe Facebook și Instagram în momentul de față și ce te-a făcut să ajungi la convingerea pe care o ai acum.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |