Unde ajung oamenii după ce văd reclama ta? Patru destinații care îți decid rezultatele

Într-un articol anterior am abordat avatarul de client ca unul dintre elementele care stau la baza succesului campaniei tale de reclame

Un alt element care îți influențează campaniile și pe care mulți antreprenori nici nu se gândesc să îl pună la punct înainte să pornească este destinația către care îi trimiți pe oamenii care văd reclama ta, adică unde ajung după ce dau click, care este locul unde vizitatorii sunt transformați în clienți plătitori.

Site-ul sau Landing Page-ul

Cel mai frecvent, această destinație este site-ul tău, cum e nadiabasaraba.ro pentru mine, sau un anumit Landing Page atunci când trimiți publicul la un serviciu sau un produs specific.

 

Orice variantă alegi, trebuie să știi că un website care nu este optimizat, care nu are un design atractiv și nu conține informațiile aranjate într-un flux logic, îi îndepărtează pe oameni înainte să apuce să afle ceea ce oferi, în loc să îi convingă să facă pasul următor.

 

Îți dau un exemplu concret, dintr-o colaborare cu o clientă psiholog care venise la mine cu o campanie de generare de leaduri, adică voia ca potențialii clienți să completeze un formular pentru a intra într-o discuție cu ea.

Campania funcționa, oamenii vedeau reclamele și dădeau click, dar costurile per lead erau mult mai mari decât ar fi trebuit, și foarte puțini dintre cei care ajungeau pe site completau formularul.

 

Când am intrat pe site, motivele au devenit clare imediat: viteza de încărcare era atât de scăzută încât oamenii ieșeau înainte ca pagina să termine de afișat, culorile și textele nu aveau suficient contrast ca să fie ușor de citit, secțiunile nu erau structurate într-o ordine care să conducă vizitatorul logic dintr-un punct în altul, iar textele în sine nu îl făceau pe cititor să facă pasul următor și să completeze formularul.

Practic, bugetul din reclame aducea oameni până la ușă, dar ușa era blocată, și asta se traducea în costuri mari per vizită și per lead.

Formularul nativ din Meta

Dacă nu ai un site sau dacă cel pe care îl ai generează costuri prea mari în raport cu rezultatele, există o alternativă pe care Meta o pune la dispoziție direct în platformă, și anume formularul nativ.

 

Acesta este conceput să preia datele de contact ale persoanelor interesate, direct din aplicație, fără ca utilizatorul să fie redirecționat nicăieri.

 

Funcționează bine doar atunci când conține o descriere clară a ceea ce urmează după completare, întrebări de precalificare prin care să filtrezi oamenii cu adevărat interesați de ceea ce oferi și cel puțin o întrebare cu răspuns deschis, astfel încât cel care completează să fie implicat activ și să nu bifeze la întâmplare.

 

Poți merge chiar mai departe și poți condiționa trimiterea formularului de validarea unui număr de telefon prin SMS sau poți configura formularul astfel încât anumite combinații de răspunsuri să oprească procesul înainte de înregistrarea unui lead necalificat. Toate acestea transformă formularul dintr-un simplu câmp de date într-un prim filtru al calității leadurilor cu care ajungi să lucrezi.

Profilul de Instagram sau pagina de Facebook

Un al treilea loc în care oamenii ajung după ce văd reclama ta este profilul tău de Instagram sau pagina ta de Facebook, și asta se întâmplă indiferent dacă acolo îi trimiți în mod intenționat sau nu, pentru că un procent din cei care văd o reclamă vor căuta întotdeauna să vadă cine ești înainte să facă orice alt pas.

 

Dacă ajung pe un cont unde ai postat din când în când sau dacă ceea ce găsesc acolo nu se potrivește cu mesajul din reclamă, credibilitatea pe care ai construit-o în câteva secunde de atenție se risipește.

 

Prezența ta pe social media funcționează ca un element de confirmare, ca un spațiu în care omul care a văzut reclama ta își verifică intuiția legată de cine ești și dacă merită să facă pasul următor.

Emailul, ca pas intermediar

Ultimul lucru pe care vreau să îl menționez, și care funcționează mai degrabă ca un pas intermediar, este emailul. Traficul ajunge mai întâi pe o pagină de captare, oamenii se abonează și abia după aceea intri în conversație cu ei prin inbox.

 

Greșeala pe care o văd la mulți antreprenori este că investesc câteva mii de lei pe lună în campanii de creștere a listei de emailuri și apoi trimit un newsletter la două luni sau deloc. Dacă ai depus efort să aduci oamenii în baza ta de date și le-ai promis ceva în schimbul adresei de email, iar după aceea comunicarea se oprește, nu te poți aștepta ca ei să răspundă pozitiv atunci când, în sfârșit, apare un mesaj de vânzare.

 

Oamenii uită repede, de aceea trebuie să comunici cu ei constant, dezinteresat de vânzare, dacă îți dorești rezultate bune ulterior.

 

Acestea sunt cele patru locuri pe care trebuie să le ai bine puse la punct înainte să pornești o campanie de reclame. Chiar dacă par multe, odată ce îți creezi un sistem care funcționează pentru tine, ele nu sunt greu de întreținut și rezultatele campaniilor pe care le faci se vor vedea cu siguranță.

Reclamele sunt doar prima ușă pe care omul o deschide, iar fiecare destinație în care îl primești după aceea trebuie să continue conversația începută în reclamă, altfel investiția se pierde exact în punctul în care interesul era cel mai ridicat.

Care dintre aceste patru destinații simți că este cea mai slabă verigă în business-ul tău în acest moment? Lasă-mi în comentarii unde simți că pierzi cei mai mulți oameni după click și îți răspund cu o direcție concretă de îmbunătățire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solicită o colaborare

Latte Growth System

Completează formularul și spune-mi câteva lucruri despre afacerea ta.

Voi analiza personal răspunsurile tale și, dacă acest serviciu este potrivit pentru etapa în care se află business-ul tău, te voi contacta în maximum două zile lucrătoare pentru următorii pași.

Fiecare colaborare începe cu înțelegerea afacerii, a obiectivelor și a contextului în care te afli.

Construim împreună un ecosistem care leagă strategia, conținutul, reclamele și funnel-ul într-o direcție clară.

Lucrez cu un număr limitat de afaceri pentru a putea oferi implicarea și atenția pe care le consider necesare.

Strategie · Marketing · Meta Ads

Completează formularul

🔒 Datele tale sunt folosite exclusiv pentru a analiza solicitarea și pentru a te contacta în legătură cu această colaborare.